O fetiță de 11 ani, bătută crunt în plină stradă chiar de mama sa, care era în stare avansată de ebrietate

O fetiță de 11 ani, bătută crunt în plină stradă chiar de mama sa, care era în stare avansată de ebrietate

Actualitate

O fetiță de 11 ani a fost bătută în plină stradă chiar de mama sa, care era în stare avansată de ebrietate. Cazul a avut loc în noaptea de vineri, 7 august, la Rîbniţa, însă cazul a fost făcut public luni.

Poliția din Rîbnița a fost alertată la ora 22:40 noaptea, de către o tânără de 26 de ani, care a comunicat că o fetiță a fost bătută crunt de mama ei, transmite publika.md.

Sosiţi la faţa locului, forţele de ordine au găsit copila speriată la nişte vecini.

Oamenii legii au stabilit că în seara incidentului, femeia în vârstă de 30 de ani a organizat o petrecere. La scurt timp, ea s-a certat cu concubinul său şi a decis să plece de acasă. Copila însă a refuzat să meargă în toiul nopţii cu mama sa, care era în stare de ebrietate și a încercat să scape. Atunci, femeia a luat-o la bătaie. 

Fetiţa a fost transportată de urgență la spitalul din Rîbnița, cu contuzii ale feței.

Femeia a opus rezistenţă forţelor de ordine, având un comportament agresiv. În prezent, ea se află în izolatorul de detenţie provizorie.

Aceasta riscă să fie trasă la răspundere administrativă.

Foto: Getty Images