O șoferiță de BMW a făcut live pe Instagram, trecând la culoarea roșie a semaforului și deplasându-se pe constrasens pe strada Ștefan cel Mare din capitală

O șoferiță de BMW a făcut live pe Instagram, trecând la culoarea roșie a semaforului și deplasându-se pe constrasens pe strada Ștefan cel Mare din capitală

Actualitate

Unii conducători auto, se pare că, au propriile reguli în trafic. Este vorba despre o şoferiţă ce a fost surprinsă pe străzile capitalei în timp ce încalcă flagrant regulamentul circulaţiei rutiere. Tânăra cu numele de instagram -annie.888 a făcut un live pe contul său de Instagram în timp ce se deplasează pe bulevardul Ștefan cel Mare. Iar din imaginile video se vede cum șoferița trece la roșu la mai multe semafoare și, fără frică, chiar și iese pe constrasens, transmite unimedia.info.

Imaginile video au fost postate pe rețelele de socializare, care la scurt timp au adunat zeci de reacții de indignare de la internauți.

 

Inspectoratul Național de Patrulare susține că șoferul va fi identificat, citat pentru prezentare la INP și sancționat pentru ambele încălcări cu o amendă de la 1200 până la 1800 lei cu aplicarea a 6 puncte de penalizare.

De asemenea, în urma examinării cazului dacă camerele de supraveghere a circulației vor arăta că a încălcat și limita de viteză, va fi sancționat conform legislației în dependență de limita vitezei depășite.