O vacanță altfel! Copiii din capitală vor merge la tabără online

O vacanță altfel! Copiii din capitală vor merge la tabără online

Actualitate

Primăria municipiului Chișinău vine cu un nou proiect pentru copiii de vârstă școlară, în contextul în care, în această vară, taberele de odihnă nu vor activa.

Astfel, Direcția generală educație, tineret și sport organizează, din 1 iunie, tabere de vară cu activități la distanță, pe parcursul întregii luni, scrie unimedia.info.

Ateliere virtuale vor fi propuse de către 11 instituții de învățământ extrașcolar.

Părinții și copii din municipiu vor selecta dintr-o gamă variată activitatea dorită și împreună cu organizatorii, vor putea să-și valorifice îndemânarea, creativitatea și talentul. Astfel, în perioada vacanței, elevii vor avea posibilitatea să continue activitățile preferate în diverse domenii.

Oferta va fi deschisă pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 16 ani.