(Video) Svetlana Sainsus, în lacrimi la IGP: „E prima dată când a vorbit deschis despre tot ce a trăit”

(Video) Svetlana Sainsus, în lacrimi la IGP: „E prima dată când a vorbit deschis despre tot ce a trăit”

Actualitate

Co-fondatoare Caritate.md, Svetlana Sainsus, a fost invitată de către Gherghe Cavcaliuc la IGP în cadrul Proiectului ”OAMENII DE SUCCES INSPIRĂ”. Svetlana și-a împărtășit deschis secretele profesionale și personale, care au contribuit spre excelența la care a ajuns, chiar și cele mai grele momente din viața sa.

”Unele femei emană cu atâta putere frumusețea sufletului lor, încât prezența lor nu poate fi trecută cu vederea, iar amprenta pusă asupra existenței umanității nu face decât să fie una remarcabilă”, a scris Cavcaliuc pe pagina sa de Facebook. 

”OAMENII DE SUCCES INSPIRĂ” este proiectului Poliției Naționale, implementat în beneficiul conducătorilor de rang înalt pentru a realiza un schimb de experiență prin cunoașterea oamenilor celebri din Republica Moldova din diferite domenii.

”Svetlana Sainsus, o femeie ce a eclipsat imaginea perfectă a dăruirii de sine, cea care le simte durerea, gândurile, suferința mamelor și copiilor ce luptă pentru viață, cea care nu acceptă verdictul “nu se mai poate face nimic”, femeia care a transformat tragedia într-o șansă de a schimba în bine viața celor care trec prin situații groaznice, cea care sublimează suferința în speranță, care poate face lumină în viața celor care trăiesc încercări greu de imaginat... femeia care a trecut prin cele mai mari nedreptăti ale omenirii, a ales să culeagă ura oamenilor, iar suferința ei a lasat-o doar pentru ea și a continuat să sădească în lume ceea ce poartă inima ei - bunătate, dragoste și dăruire.

Nu a renunțat și a demonstrat că fiecare om poate continua mult timp după ce zicem că nu mai putem, iar să reziști atunci când totul pare că se destramă și să mai găsești loc pentru dăruire în aceste momente, asta înseamnă puterea adevărată.

1. Svetlana Sainsus este femeia care schimbă oamenii;
2. Femeia care a salvat sute de vieți, a schimbat mii de destine;
3. Femeia care îmbunătățește zi de zi existența omenirii;
4. Femeia care ne oferă lecții de viață prin faptul că oricât de rea nu ar fi societatea, sau nu ne-ar supăra, omul din noi nu trebuie pierdut;
5. Femeia care lasă în urma ei, un frumos și o lume mai bună;
6. Femeia care primind noroi, a aruncat doar cu iubire;
7. Femeia care știe cum să lupți pentru vise;
8. Femeia care ne îndeamnă și ne inspiră să descoperim bunătătea și adevaratele valori ale omului;
9. Femeia care ne-a inspirat să fim ambițioși, să îndrăznim să credem în vise, minuni și să fim demni de profesia pe care o purtăm;
10. Femeia care ne îndeamnă să trăim clipa acum, pentru că nu știm ce ne rezervă ziua de mâine
11. Femeia care ne-a vorbit despre realitățile pe care le vom analiza și ne vom implica mai departe împreună să schimbăm lucrurile spre bine, iar noi la rândul său am familiarizat-o pe Svetlana cu toate proiectele sociale implementate de către instituție derulate cu multă dedicație pentru societate;
12. Femeia, care zi de zi ne demonstrează, cât de receptivă este la suferință și necazul oamenilor, doar aflând istoria dureroasă a polițistei care are nevoie de 50.000 euro pentru a-și salva copilul de doar 4 ani, în cadrul ediției s-a oferit să ajute acest copil care suferă de o boală grea”, se arată în postare.