Cum să revii sănătos de la post la consumul de carne

Cum să revii sănătos de la post la consumul de carne

Diete & sport

Revenirea de la mâncarea de post la consumul de carne poate cauza probleme de sănătate dacă este făcută prea brusc. Iată câteva sfaturi utile în această perioadă.

Ai observat cum în fiecare an, de Paște și de Crăciun, foarte mulți oameni ajung la spital din cauza a ce au mâncat? Motivul este simplu: după o perioadă în care se ține post, dar nu numai, consumul exagerat de carne și de grăsimi dă organismul peste cap. Chiar dacă nu ți se va întâmpla asta, tot este posibil să te trezești cu o indigestie, iar nici senzația de prea plin nu este una bună.

Cum să revii sănătos de la post la consumul de carne?

În primul rând, nu sări peste micul dejun. Multe persoane aleg să facă asta pentru a putea consuma mai mult din bucatele tradiționale la masa de Paște, însă asta e o mare greșeală. Ia un prânz sănătos și consistent, pentru ca organismul să nu îți ceară prea multă mâncare la masa de prânz.

Apoi, încearcă pe cât posibil să nu mănânci prea mult. Pare un sfat stupid, dar ar trebui să ții cont de el. Chiar dacă mâncărurile tradiționale îți plac foarte mult, încearcă să mănânci foarte puțin din fiecare, fără a exagera.

De asemenea, este recomandat să mănânci puțin și des, pentru a ajuta organismul să se readapteze la consumul de carne.

Menționasem mai sus senzația de prea plin pe care o poți avea după ce mănânci. Nutriționiștii recomandă să ne oprim din mâncat atunci când ne simțim 80% sătuli, apoi să așteptăm puțin. Dacă încă ne e foame, putem să mai consumăm puțină mâncare – însă acest lucru se întâmplă rareori. Nu te ridica niciodată de la masă sătulă!

În plus, nu uita de alimentele pe care le-ai consumat în timpul postului: legumele și fructele. Continuă să mănânci suficiente, pentru ca șocul consumului de carne să fie diminuat.

Sursă foto: iStock

 
Sursa: www.cosmopolitan.ro