Tanti Ludmila Show

Tanti Ludmila Show

Evenimente

Iarna - anotimpul magiei, poveștilor, copilăriei...și a spectacolului „Tanti Ludmila Show”.
Așa cum o făcea pe timpuri, Tanti Ludmila vă invită în lumea poveștilor, unde vă veți reîntâlni cu Motanul Marcel din „Căsuța cu Povești”, și cu eroii din preferatele desene animate - renumitele mascote de la Partystore.md. Fiind un spectacol muzical, veți putea admira micile talente în devenire care vor interpreta hituri naționale și internaționale.

De asemenea, spectacolul va avea și un invitat special, trupa „7Klase”. Aceasta rupe topurile cu hitul „Plec din Chișinău”, iar recent a fost desemnată în cadrul evenimentului „Moldova Music Awards 2019” ca cea mai bună trupă din Moldova, la categoria „Best Project”.

Tanti Ludmila vă promite o seară de poveste și momente magice. Unul din acestea fiind, oferirea tuturor spectatorilor câte minim un cadou de la partenerii evenimentului, iar fiecare bilet procurat va participa la tombola cu premii surpriză.

Data și ora: 4 ianuarie, 17:00-19:00

Locația: Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”