Ce trebuie să știm despre violența domestică

Ce trebuie să știm despre violența domestică

Familie

Doar când îmi imaginez că, o dată la 30 de secunde, o femeie (care poate fi lângă mine sau în cine știe ce sat uitat de lume) poate fi rănită, mi se umplu ochii de lacrimi instantaneu. De parcă aș simți brusc prezența tuturor femeilor care au existat vreodată și au lăsat o cât de mică urmă genetică în celulele trupului meu, în respirația mea sau în inconștientul colectiv. De la prima femeie de pe Pământ, căreia putem să îi spunem Eva, toate strămoașele mele se revoltă prin mine. Pentru că, undeva, în straturile cele mai adânci ale rațiunii, mi-e greu să accept că, în 2020, când am inventat nanomașini care să ucidă celulele canceroase pe care în curând le putem înlocui cu celule sintetice, pentru a ne vindeca de rănile fizice, noi, oamenii, încă avem mari probleme relaționale, iar noi, femeile încă suntem supuse abuzurilor de toate felurile.

Dar, de unde începe totul?

„O femeie devine victimă a abuzului domestic atunci când libertățile de ordin moral, spiritual, fizic, economic îi sunt încălcate în mod flagrant de către altcineva”, ne spune psiholog Adela Szentes, membră a Asociației Anais. Iar, abuzul apare în viața noastră sub diferite forme și, de aceea, de multe ori, sunt greu sesizabile. Adela Szentes continuă: „Cel mai frecvent abuz întâlnit și insesizabil de multe ori este abuzul psihologic: prin manipularea și prin denigrarea victimei la fiecare pas. Abuzul fizic: prin violența fizică în toate formele ei. Abuzul economic: privarea de resurse, bani, (interzicerea unui loc de muncă) sau când veniturile sunt cheltuite doar în beneficiul agresorului. Abuzul social: victima este de foarte multe ori obligată să nu mai aibă relații sociale pe fondul geloziei partenerului, este obligată să nu aibă contact cu familia de proveniență, când apare sistarea telefonului, a mediilor sociale, a platformelor online (ex. Facebook). Abuzul sexual: victima este obligată sa întrețină relații sexuale cu partenerul chiar dacă nu este dorința acesteia. De multe ori, ea este supusă la perversiuni sexuale.”

Tăcerea femeilor

Foarte multe femei din cele agresate nu mărturisesc niciodată, iar întrebarea este: de unde vine această tăcere a lor, această rușine patologică? Din punctul de vedere psiholgic, totul pleacă de la mentalitate: „Din păcate, în România este încă o rușine să admită faptul că ele sunt bătute și denigrate. Pe umerii femeii românce stă mentalitatea foarte veche că „trebuie să rabzi”, care își are originile în educație. Principala cauză este stigmatizarea la care este supusă femeia divorțată și bătută. Din educația timpurie, aș putea spune că vine “supunerea în fața bărbatului“ până la a face „orice de dragul familiei“; toate acestea sunt, din păcate, dogme transgeneraționale ce își au rădăcinile în familie și în educația primară, care își fac vizibilă prezența în alegerea partenerului.”

Cele mai frecvente motive pentru care o relație devine „un câmp de luptă“ 

Se pare că gestionarea unei relații depinde în foarte mare măsură de ceea ce ni s-a implementat cu mult înainte să fim profund conștienți de alegerile noastre: „Rădăcinile le au în inconștientul colectiv și în tiparele de funcționare pe care fiecare individ în parte le învață în primii ani de viață, și nu numai. Din păcate, principiile masculinității și feminității sunt greșit înțelese, iar acestea, transmise generații la rând, formează în prezent nevoia de conflict, supunere, abuz.”, spune psiholog Adela Szentes.

Cum poți scăpa de sentimentul de vinovăție?

În mod paradoxal, în relația agresor-agresat, tot cea supusă abuzurilor trăiește sentimentul de vinovăție care, de cele mai multe ori, o ține prizonieră într-o relație novică. „Se spune că atunci când cineva îți repetă în mod constat un lucru, tendința inconștientă este să îl crezi. Victimele sunt „învățate“ să se simtă vinovate, sunt manipulate și mutilate emoțional astfel încât nu au capacitatea autoreflexivă de a înțelege unde și în ce stadiu se află. Din acest motiv, rar conștientizează că se află într-o situație abuzivă, că este în neregulă ceea ce li se întâmplă și nu vorbesc despre asta. Capacitatea de introspecție și de aceptare a ceea ce s-a întâmplat o fac pe victimă să se aproprie de propria vindecare emoțională, înțelegere și integrare a părții traumatice dar, până atunci, este important să iasă cât mai repede din relația abuzivă.” (psiholog Adela Szentes)

Cele mai grave repercusiuni asupra femeilor…

De-a lungul timpului, am cunoscut femei, unele mi-au devenit prietene foarte bune, care au trecut prin experiențe abuzive și, dincolo de durerea pe care o port în suflet doar când îmi amintesc prin ce au trecut, mai am un regret enorm în ceea ce le privește: cumva, deși au încheiat acel capitol dureros, nu au mai fost niciodată la fel — lumina din privirile lor nu mai are intensitatea de dinainte. Iar, doamna psiholog mi-a reconfirmat ceea ce trăiesc: „Metaforic vorbind “moartea sinelui” este ca și cum părți din suflet mor pe rând, ca și cum toate resursele cu care ai fost înzestrat îți sunt furate de cineva. Fiecare palmă, ceartă, scandal mai rupe părți din sine și apoi capacitatea victimei de a se reorganiza este extrem de deficitară, nemaiavând resurse interioare. În aceste cazuri, ea se resemnează și rămâne acolo, în acel pattern distructiv, pe care nici nu îl mai sesizează. Simțurile sale devin anihilate complet.”

… și asupra copiilor!

Am auzit de multe ori – de la străbunicile mele cu care am avut norocul să stau la povești când eram mică, până la cunoștințe din medii elevate, cu care am împărtășit câteva experiențe, în treacăt, așa, de parcă ne întâlnisem pentru o zi doar ca să ne spunem ce aveam de spus – scuza „Am îndurat pentru copii, de dragul copiilor? „Bineînțeles că este o scuză gravă. Atât timp cât tu, adult, spui că înduri de dragul copiilor, mesajul tău către ei va fi că a îndura face parte din viață și că este ok să trăiască așa. În felul acesta se formează viitorul adult, deficitar emoțional, cu multiple traume, uneori greu de gestionat, ajungând la alcoolism, consum de substanțe și chiar suicid.” — psiholog, Adela Szentes

Dependența de agresor – de ce iartă femeile?

În fața acestei dileme doamna psiholog Adela Szentes nu a stat pe gânduri : „Este întrebarea de 1000 puncte, bineînțeles, cu toții ne întrebăm asta. Dar eu v-aș propune un exercițiu de imaginație: să vă vedeți atunci când vă certați cu partenerul și apoi de câte ori v-ați împăcat. Știți că și în viața dumneavoastră au existat mici conflicte care s-au finalizat cu promisiunea că nu se va mai întâmpla. Deosebirea dintre noi, cei care cunoaștem natura conflictelor și cei care nu o cunosc nu este una majoră. Creierul este învățat să trăiască într-o competiție în care conflictul este la ordinea zilei, iar studiile spun că există o parte în creier care se activează în cazul relațiilor codependente. Victima are în permanență nevoie de activarea acestei părți din creier, de validarea din partea agresorului, pe care doar acesta i-o poate da. În sistemul ei de referință, adică în copilăria ei, nu a fost învățată care sunt formele sănătoase de relaționare, cu iubire și afecțiune. Pentru victimă, singura formă de atenție pe care a învățat-o este conflictul. Până când aceasta nu conștientizează și nu se autoeducă, nu va ști niciodată cum să iasă din relația toxică.”

Profilul agresorului

Am rămas perplex când am descoperit în spatele unor bărbați cu studii, educație de milioane la propriu și la figurat, experiențe de viață într-o lume rafinată, agresori demn de dispreț: „Din păcate nu lipsa de educație duce la conflict, acesta este un stereotip. Chiar și marile războaie ale lumii au fost inițiate de oameni care și-au folosit inteligența într-un mod distructiv. Nevoia de dominare, superioritate, manifestată în mod abuziv, constituie în continuare profilul bărbatului de succes. Nevoia femeilor de protecție, stabilitate financiară, emoțională, le fac sa cadă în capcana foarte meticulos aranjată de către acesta.”

Primii pași spre vindecare

Prinse în capcana abuzului de orice fel, cele mai multe femei nu găsesc o cale de ieșire, un mod de a își reorganiza viața iar numărul cazurilor de violență domestică crește de la an la an. „Fiecare individ are propriul drum, pe care îl alege cu grijă. În cazul acestor femei, ele trebuie să își amintească de drumul pe care și l-au dorit în viață și cât de departe s-au abătut de la el. Atunci când încrederea în sine, stima, valorizarea propriului eu și importanța evoluției interioare vor crește, acestea încep să se desprindă și să conștientizeze gravitatea faptelor la care au fost supuse. Trebuie să fie autoreflexive și sincere cu ele, să dea la o parte propria imagine halucinată pe care au proiectat-o în falsa fericire. 

Terapii pentru femeile abuzate 

În medie, durează doi ani până la o înțelegere completă și o dezvoltare sănătoasă a personalității. Este necesară o înțelegere profundă a mecanismelor și tiparelor care au făcut-o sa aleagă relații de acel gen și cum poate gestiona pe viitor relația în care va intra. Recomand ca această perioadă să fie asistată de psihoterapeutul personal pentru a vedea exact unde se află și încotro merge spre descoperirea și vindecarea propriului „eu”. (psiholog Adela Szentes)

Psihoterapie individual experiențială (care pune accentul pe procesul de învățare individual). „Dar eu consider că orice formă de psihoterapie o poate ajuta pe femeie să ajungă la propriile straturi identitare care au făcut-o să aleagă relații toxice.”, ne spune psiholog Adela Szentes.

Monica Bârlădeanu rupe tăcerea

Când ai simțit nevoia să rupi tăcerea?

Am făcut-o și în interviul cu Elena Lasconi difuzat pe ProTv, dar și de față cu ele, la prima întâlnire, când le-am cunoscut. Mi s-a părut ipocrit să tac și să dau din cap în semn de compasiune, fără să-mi asum propria experiență.

Cum ai reușit să te desprinzi de abuzul trăit în copilărie, apoi de tiparele pe care le retrăiai?

De desprins – a făcut-o mama prin divorț, când aveam 12 ani. Cu tiparele care s-au format atunci în subconștientul meu, am luptat multă vreme. Te trezești că alegi greșit, ai senzația că orice e justificat dacă e împachetat în ”tu ești iubirea vieții mele” – lucru pe care fiecare dintre cele 7 femei din “Voci Netăcute” l-au auzit de la agresorii lor – și că iubirea cere sacrificii eterne, obediență absolută și drepturi unilaterale. Ca adult e firesc să-ți pui întrebări și să cauți răspunsuri, mai ales când vezi că faci același tip de eroare. Eu m-am uitat întâi la mine și, după câteva căutări, am găsit psihologi foarte abili, care m-au ghidat spre sursa acestor convingeri și m-au ajutat să le rescriu cu altele mai sănătoase.

Care este primul sfat pe care îl oferi femeilor care trăiesc alături de agresori?

Să-și învingă frica față de stigma publică și față de reacția pe care ar putea-o avea alții… și, mai ales, să vorbească cu cineva despre asta. E primul pas spre vindecare.  Nimeni nu va lua, niciodată, nici o decizie în locul lor, asta e sigur. Dar aș vrea să știe că atunci când se vor simți pregătite, va exista cineva care să le asculte și să le ajute.

Copiilor care trăiesc azi povestea copilului Monica – ce le-ai spune?

Copiii care trăiesc astăzi ce-am trăit eu nu citesc acest articol, că sunt prea mici. Dar sper că mamele lor îl vor citi și vor înțelege că, în copilul lor, căruia îi pun căști să nu audă zgomotul infundat al pumnilor de dincolo… se instalează o stare permanentă de frică de care se vor strădui ani de zile să scape. Fiecare zi în plus când simte această frică îl duce din ce în ce mai departe de alegerile corecte pe care va trebui să le facă și el mai târziu în viață.

Text: Bianca Dragomir

Foto: PR, Yoann Boyer pe Unsplash 

Sursa: www.cosmopolitan.ro