Cinci cadouri de Crăciun pe care copiii nu le vor uita niciodată

Cinci cadouri de Crăciun pe care copiii nu le vor uita niciodată

Familie

Craciunul este perioada in care ne amintim cat de important este timpul petrecut cu familia, perioada in care ne strangem in jurul bradului si desfacem cu emotie cadourile, ascultam sau cantam colinde si ne simtim fiecare copii macar putin.

Craciunul este probabil sarbatoarea care aduce cea mai mare bucurie celor mici pentru ca ei sunt "vedetele" pe care ne concentram pentru a le surprinde absolut orice reactie provocata de cadourile primite.

Unii copii ii scriu lui Mos Craciun ce-si doresc, altii prefera sa fie surprinsi. Desi au de toate, parca isi doresc mereu mai mult, in special jucarii, nu? Masinute, papusi, castele, roboti, jucarii din plus... Mosul le aduce de toate si acasa, si la bunici, si la unchi sau matusi. Toata lumea cauta pentru ei cadoul perfect, pe care sa nu-l uite niciodata, dar care in cele din urma ajunge ascuns undeva alaturi de celelalte jucarii de care cel mic se plictiseste.

Vrei sa-i faci unui copil un cadou pe care nu-l va uita toata viata? Indrazneste sa iesi din tipare si sa il faci fericit pe cel mic intr-un mod neobisnuit. Chiar daca aceste cadouri nu sunt pe lista trimisa Mosului, cu siguranta le va primi cu bucurie.

1. Imbratisari pentru toata lumea

Poti umple o cutie cu biletele colorate si pe fiecare dintre ele poti scrie un tip de imbratisare: de urs, dubla, stransa, amicala, dansanta, cu cantec... Practic, poti scrie acolo tot ce iti trece prin minte. In orice zi din anul urmator, copilul poate merge la cutiuta cu imbratisari, va alege un biletel si voi, parintii, veti executa "porunca".

2. Un joc al emotiilor

Intr-o sticla sau intr-o cutiuta veti pune 365 de biletele colorate, pe fiecare fiind scrisa cate o emotie pozitiva. In fiecare dimineata a anului urmator veti alege impreuna o emotie din cutiuta si veti incerca sa o mentineti pe tot parcursul zilei. Va fi un joc distractiv pentru toata familia, dar si o cale de a-i invata pe copii despre sentimente.

3. Cecuri ale fericirii

Puteti face un carnetel si pe fiecare fila sa scrieti o experienta pe care copilul sa o poata trai impreuna cu unul dintre parinti sau chiar cu amandoi: un film vazut la cinema, o seara in care sa gatiti impreuna, o plimbare cu barca sau cu vaporasul, o plimbare pe plaja, aprins de lampioane, o drumetie la munte... Din nou, va puteti lasa imaginatia sa zburde neingradita in cautare de amintiri fericite pe care vreti sa le creati alaturi de cei mici. Puteti "deconta" cate un astfel de cec al fericirii in fiecare saptamana a anului ce urmeaza.

4. Cadoul solidaritatii

Puteti aloca impreuna timp pentru a ajuta persoane, familii sau copii care au nevoie de asta. Cautati o asociatie sau pe cineva cu care soarta nu a fost atat de generoasa si oferiti-i timp si sprijin cu cele necesare. Voi veti petrece timp impreuna si ii veti da si o "lectie" importanta despre altruism.

5. O scrisoare de multumire

Poate nu pare mare lucru, dar ii puteti scrie copilului o felicitare in care sa-i multumiti pentru cat de frumoasa va face viata. Puteti concepe impreuna cu el si scrisori de multumire adresate de el persoanelor importante sau speciale din viata sa. Poate confectiona singur felicitarea, sub supravegherea voastra, fix asa cum ii place. Si va pune, cu siguranta, mult suflet in asta.

 
Sursa: www.copilul.ro