10 alimente care afectează somnul copilului tău

10 alimente care afectează somnul copilului tău

Health & beauty

Dieta joaca un rol foarte important in viata copiilor. Nu numai ca ii ofera nutrientii de care are nevoie pentru a se dezvolta intr-un mod sanatos, dar intervine si in multe dintre functiile organismului, cum ar fi somnul. S-a demonstrat ca in acelasi mod in care unele alimente favorizeaza somnul, exista altele care ii impiedica pe cei mici sa doarma bine. 

Daca doresti ca micutul tau sa nu aiba probleme cu somnul, ar trebui sa eviti sa-i dai aceste alimente seara sau cel putin sa limitezi consumul.

1. Produse bogate in cofeina

Cofeina este una dintre substantele care activeaza cel mai mult creierul. In acest fel, reuseste sa inhibe semnele de somn si oboseala, stimuland in acelasi timp sistemul nervos central. Spre deosebire de ceea ce cred multi parinti, cofeina nu se gaseste numai in cafea, ci si in alte alimente, cum ar fi ceaiul si apa minerala  cu arome si sucuri acidulate.

2. Ciocolata

Toti copiii adora ciocolata si s-a dovedit ca are multe beneficii pentru sanatate, deoarece este bogata in antioxidanti. Dar nu trebuie consumata inainte de culcare, deoarece contine si cofeina si tirozina. Aceasta din urma este o substanta care activeaza creierul si combate oboseala, facand sa dispara nevoia de a dormi.

3. Proteina

Multe mamici au obiceiul sa pregateasca o friptura sau o omleta pentru copii la cina. Insa, consumul de alimente proteice inainte de culcare poate afecta somnul celor mici, pentru ca ele reduc sinteza serotoninei in creier, un neurotransmitator implicat in reglarea ciclului de somn si veghe, crescand in acelasi timp segregarea adrenalinei, ridicand nivelul de alerta al creierului.

4. Grasimi

Cei mai multi copii adora cartofii prajiti, hamburgerii, crochetele si puiul prajit. Aceste alimente pot afecta calitatea somnului. Un studiu realizat de experti de la Universitatea din Adelaide, (Australia), a concluzionat ca persoanele care urmeaza o dieta bogata in grasimi, in special la cina, sunt mai susceptibile sa sufere de insomnie.

5. Carbohidrati simpli

Carbohidratii furnizeaza energia de care copiii au nevoie pentru a se dezvolta si a-si desfasura activitatile zilnice, dar daca sunt consumate noaptea le pot afecta somnul. Un studiu publicat in "Journal of Child Health Care" a dezvaluit ca micutii care mananca cantitati mari de carbohidrati simpli, in special dupa-amiaza si seara, au sanse mai mari sa sufere de tulburari de somn si de transpiratii nocturne.

6. Alimente picante

S-a demonstrat ca mancarurile picante care contin piper, chili sau ardei iute, chiar și cele cu mustar, consumate seara, pot modifica calitatea somnului, in special la copii. Acest lucru se intampla din cauza ca activeaza metabolismul, reducand in acelasi timp segregarea triptofanului, un aminoacid care favorizeaza reconcilierea somnului.

alimente somn

7. Branza

Unele produse lactate, cum ar fi branza si derivatii sai, pot fi greu de digerat, de aceea este mai bine sa fie evitate la ora cinei. Ele contin tiramina, un aminoacid care stimuleaza eliberarea de adrenalina si norepinefrina, care mentine activ creierul si sistemul nervos central.

8. Mezeluri si carnati

Aceste alimente reprezinta unul dintre cei mai mari dusmani ai somnului la copii. S-a demonstrat ca produsele din carne procesata, cum ar fi mezelurile sau carnatii, sunt bogate in tiramina, un aminoacid care mareste productia de noradrenfrina, care la randul sau stimuleaza creierul si reduce senzatia de oboseala.

9. Zaharul

Sa-i dai copilului prajituri sau bomboane inainte de a merge la culcare nu este o idee buna. Alimentele bogate in zahar ofera un aport de energie instantaneu, ceea ce creste nivelul de adrenalina, stimuleaza sistemul nervos central si mentine creierul activ. Mai ales ca dulciurile sunt, de obicei, bogate in grasimi, ceea ce submineaza si somnul celor mici.

10. Alimente diuretice

Aceste alimente au proprietatea de a stimula activitatea rinichilor, determinandu-i pe copii sa mearga la toaleta de mai multe ori in timpul noptii sau, mai rau, sa faca in pat. Evident, acest lucru ii va impiedica sa se odihneasca. De aceea, este recomandat sa nu-i dai seara alimente bogate in apa, cum ar fi pepenele verde, castravetii sau vinetele. De asemenea, este indicata si limitarea aportului de apa, cu cel putin doua ore inainte de culcare.

Unele dintre cele mai potrivite alimente pe care ar putea sa le consume un copil inainte de a merge la culcare sunt fructele si legumele, in special bananele, care sunt bogate in triptofan si magneziu, relaxant muscular. In aceasta categorie intra si carbohidratii complecsi, care se gasesc in pastele de grau integral si faina de ovaz. Nucile, laptele si iaurtul natural sunt, de asemenea, o optiune buna. 

Sursa: www.copilul.ro